A încercat o „manevră”, dar flagrantul a scos la suprafață modul incredibil prin care a încercat să îl sustragă de la pedeapsă! Soacra primarului Cătălin Cherecheş, din Baia Mare, a fost prinsă la Cluj în timp ce dădea mită ca să-și scape ginerele de pușcărie. Prima tranșă – 50.000 de euro! Detaliile de ultim moment se regăsesc mai jos, în articol.
Update | Primarul Cătălin Cherecheș a mai susținut pentru Antena 3 CNN faptul că nu a mai vorbit cu soacra, de când și-a pus pirostriile: „Nu am mai vorbit cu ea de când m-am însurat. Stă în alt oraș. De unde să știu că o cunoaște pe mama judecătoarei. Trebuia să-mi spună și mie că o cunoaște. Nu e exclus să fie vreo manevră”.
A fost efectuat un flagrant DNA în cazul primarului Cătălin Cherecheș din Baia Mare. Soacra lui a fost prinsă în timp ce dădea mită ca să-și scape ginerele de închisoare. Avea pe „țeavă” prima tranșă – nu mai puțin de 50.000 de euro. Contactat de jurnaliști, bărbatul a susținut că nu deține vreo informație referitoare la fapta soacrei și că „i se pare o prostie”. În plus, a precizat că se va consulta cu soția sa, pentru a afla dacă cunoștea informații despre intenția soacrei.
„Dacă a făcut aşa ceva, oricum nu a făcut-o în numele meu, să i se aplice prevederile legale oricât de drastice. Lucrurile astea mi se par nişte cretinităţi. De unde să ştiu eu ce putea să facă? Mi se pare o chestie pe ca un om normal nu are cum să o facă. Trebuie să fii tâmpit! Trebuie să vorbesc cu nevastă-mea să văd despre ce este vorba. Acum am aflat, de două minute”, a precizat Cătălin Cherecheş, conform Antena 3 CNN.
În această după-amiază, au apărut informații oferite de surse judiciare potrivit cărora soacra primarului Cătălin Cherecheș a fost prinsă în flagrant, în timp ce dădea o mită de 50.000 de euro. Ar fi vorba despre o primă tranșă, conform informațiilor. Banii respectivi ar fi trebuit să ajungă în posesia mamei judecătoarei care urma să pronunțe o sentință definitivă pentru ginerele ei. Primarul din Baia Mare este condamnat într-un dosar pentru luare de mită în formă continuată.
În anul 2022, Tribunalul Cluj l-a condamnat la cinci ani de închisoare. I s-a interzis, pe o perioadă de patru ani, să mai candideze sau să ocupe o funcție publică. Luna aceasta, în data de 24 noiembrie, primarul urmează să primească sentința definitivă. Pentru a dicta o sentiță mai blândă pentru primarul din Baia Mare, soacra a făcut „manevră” – a „decartat” 50.000 de euro! Însă, intenția nu a mai fost finalizată, procurorii DNA intrând imediat pe fir. La momentul actual, pe numele soacrei primarului s-ar fi dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzată de dare de mită.
Sursă foto: Capturi video Antena 3 CNN